Ambasadorul David Saranga a subliniat că paginile negre din istoria omenirii trebuie cunoscute de tinerii români și integrate în sistemul educațional, tocmai pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Prin introducerea disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul”, în școli, elevii pot înţelege importanţa compasiunii, a subliniat ambasadorul. „Antisemitismul, xenofobia şi intoleranţa nu îşi au locul în societatea de astăzi. Acestea contravin valorilor democratice şi europene însuşite de România”, a scris diplomatul pe o rețea de socializare.
Regarding the statements minimizing the tragedy of the Holocaust:
— David Saranga (@DavidSaranga) January 4, 2022
I firmly condemn the insulting attitude and statements made by some political leaders in #Romania who have found it right to qualify the genocide of the #Holocaust as a “minor topic” for the educational system. 1/6 pic.twitter.com/gXPgeTC10E
Și Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” îi întreabă pe parlamentarii AUR cum distrugerea unei comunităţi pe criterii etnice poate fi un subiect minor. „A nega Holocaustul, în spatele imunităţii parlamentare, nu face decât să întreţină ura antisemită, ale cărei consecinţe politice au dus la Holocaust”, a transmis Institutul.
Reacțiile vin în contextul unui comunicat controversat trimis de liderii AUR, prin care aceștia caracterizează istoria Holocaustului drept „temă minoră ridicată la rangul de materie, ce subminează calitatea învățământului din România”.