”Statul roman este activ in problematica fugarilor. În decembrie 2020, STEINMETZ Benyamin a fost condamnat definitiv, de ÎCCJ, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, de către Curtea de Apel Braşov. În noiembrie 2021, Steinmetz a fost găsit, prin intermediul organelor de poliţie din România, pe teritoriul Greciei. În martie 2022, Curtea de Apel de la Atena a respins cererea instanţelor române de extrădare a acestuia, pe motiv că i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi pentru că ar fi existat riscul de a fi supus unui tratament discriminatoriu şi degradant”, a precizat ministrul Justiţiei. Alina Gorghiu a subliniat că ”la acest moment, organele române de poliţie l-au identificat pe fugar în Cipru, unde a fost reţinut de autorităţile de acolo, în baza mandatului european de arestare”. ”În continuare, instanţele cipriote trebuie să decidă dacă dispun sau nu predarea lui STEINMETZ Benyamin autorităţilor din România, în conformitate cu prevederile Deciziei-cadru 2002/584/JAI”, a mai spus Gorghiu. Potrivit ministrului Justiţiei, ”cooperarea judiciară în materia mandatului european de arestare are loc pe cale directă, între autorităţile judiciare române şi străine”. ”Ministerul Justiţiei, în calitate de autoritate centrală, are posibilitatea de a facilita cooperarea şi o va face cu promptitudine dacă instanţele vor aprecia necesar. Ministerul Justiţiei îndeplineşte cu promptitudine toate atribuţiile pe care le are în această materie. De asemenea, Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, va sprijini cu toate datele necesare, dacă va fi cazul. Aşteptăm să vedem dacă instanţele cipriote vor formula solicitări”, a mai precizat Alina Gorghiu. Magnatul Benny Steinmetz, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul ”Ferma Băneasa”, a fost reţinut în Cipru, în baza mandatului emis de autorităţile române, anunţă Reuters, citând o declaratie a purtătorului de cuvânt al omului de afaceri.