Fratele ei, Eric, a fost alături de Alexia în noaptea accidentului, el a fost primul care a observat că sora sa are un braț amputat, i l-a găsit, iar apoi a dus-o la ambulanță, potrivit BZI.
După 2 săptămâni de spitalizare și numeroase intervenții chirurgicale, datorită medicilor de la Spitalul „Sf. Maria”, Alexia va putea trece în Noul An alături de familia sa.
"În primul rând vreau sa le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în salvarea Alexei, de la oamenii care au donat sânge pentru Alexia, până la toate televiziunile, cadrele medicale. La început a fost o perioada grea, eram distrus, nu știam ce sa fac. Când i s-au pus ambele mâini la 3 zile după operație, am vorbit cu doamna Sidonia Susanu, care a spus ca e totul în regulă, i-au pus amândouă mâinile, și de atunci m-am luminat la fața și în fiecare zi sunt fericit", a spus fratele Alexiei.
Și medicul-șef al echipei care a reuşit, în mod aproape miraculos, să-i replanteze braţele după o operaţie care a durat peste 20 de ore, a transmis un mesaj emoționant.
“Dragi prieteni,
Va multumim tuturor pentru sustinerea extraordinara pe care ne-ati oferit-o in ultimele doua saptamani, pentru gadurile voastre si mesajele de incurajare si apreciere!
Suntem cu totii fericiti ca azi Alexia, fetita careia i-au fost replantate bratele a putut pleca acasa fericita la familia ei.
Dupa un numar de 7 interventii chirurgicale, cumuland mai bine de 50 de ore, echipa noastra a realizat singura replantare bilaterala de brate raportata la nivelul Europei vreodata, si a doua din lume.
As vrea sa multumesc tuturor colegilor care au facut parte din aceasta minunata echipa:
Dr Mara Popescu
Dr Daniela Botez
Dr Bogdan Caba
Dr Iannis Gardikiotis
Dr Roxana Cretu
Dr Romica Rusu
Dr Andrei Ivan
Dr Lavinia Ionescu
Dr Veaceslav Cuciuc
Dr Tudor Ciobanu
Dr Dana Horobet
Dr Mimi Fermesanu
Tuturor colegilor asistenti medicali, infirmiere si brancardieri care si-au oferit profesionalismul, dedicarea si rabdarea in efortul comun de a ajuta un copil in suferinta!
Tuturor va transmit felicitarile si mulțumirile mele, v-am simtit in aceasta perioada dedicati si uniti ca intr-o singura fiinta!
Va urez tuturor un An Nou minunat!”, a scris dr. Sidonia Susanu, potrivit ZdI.