"Regret că nu pot să fiu aproape de el, de ceremonia respectivă. Nu sunt într-o stare prea bună. Regret foarte mult că a murit într-un moment în care au dispărut mulți artiști (...). Pino a fost un portdrapel al artiștilor români după Revoluție", a afirmat Arșinel.
Întrebat ce i-ar fi spus marelui actor, dacă ar fi putut participa la cermemonia de rămas-bun, Alexandru Arșinel a răspuns: "I-aș fi spus că și-a făcut datoria față de noi, artiștii. Că s-a zbătut să obțină niște drepturi pe care le merităm, mai ales că în timpul Revoluție am fost între cei mai <<agitați>> în a susține cauza Revoluție".
Actorul a rememorat momentul în care l-a cunoscut pe Ion Caramitru, spunând că acest lucru s-a întâmplat în perioada facultății. "Eram cu 2 ani mai mare ca el și aveam multe prilejuri să ne <<ciocnim>>. S-a situat întodeuana printer cei care s-au lupta pentru ceea ce trebuia să fie un artist român".
Arșinel a mai povestit că, pe parcursul întregii sale cariere profesionale, nu a fost mânat de sentimente de invidie față de colegii săi de breaslă. "Nu am avut chestia asta (invidia -n.r.) niciodată. Dacă mi-am dorit în mod tacit un rol, el a apărut până la urmă. Am jucat și pe scenă Teatrului de Revistă, dar și la TNB. Mi-am satisfăcut dorințele legate de teatru, de ceea ce aș fi vrut să joc. Sunt la o vârstă, 83 de ani aproape, în care am jucat aproape orice, de la o replică, la zeci, sute de turne, roluri în piese de teatru și filme. Chiar și cu Ion Caramitu am jucat într-un film având rolul principal", a mai spus îndrăgitul actor român.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ion Caramitru a fost depus,a stăzi, la Biserica Visarion din Capitală, marele actor urmând să fie înmormântat la Cimitirul Bellu. Cortegiul funerar se va opri și în fața Teatrului Național București pentru un ultim omagiu. Acolo, Caramitru a fost director în ultimii 16 ani.
Reamintim că marele actor a murit duminică, la vârsta de 79 de ani.