Virusul se numeşte Tinba 3 iar prima versiune a apărut în 2012 când a fost concentrat în special pentru băncile din Europa de Vest. A treia versiune este şi mai greu de detectat de unele aplicaţii antivirus dar este adaptată la aplicaţiile de internet banking din România.
"Versiunea 3 este prima din generaţia Timba care este adaptată pieţei bancare româneşti. Investigaţiile derulate de SRI nu au confirmat existenţa unor victime în ţara noastră.", spune Sorin Sava - purtătorul de cuvânt al SRI.
Virusul a fost programat să obţină conturile de autentificare, parolele şi clonează certificatele de securitate furnizate de bănci pentru calculatoarele sau telefoanele clienţilor. Apariţia virusului Tinba 3 vine în contextul în care ţara noastră a devenit ţinta unor atacuri informatice concentrate.
"Numai în intervalul 12 - 13 august au fost recepţionate 38 de mii de astfel de alerte care au fost materializate în urma recepţionării de ataşamaente maliţioase - mesaje criptate care vizează primirea unei recompense.", a mai spus Sava.
Nu doar România ci şi ţările occidentale au fost ţintele unor atacuri repetate în ultimele luni.