Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi a anunţat miercuri, 22 iunie, că administratorii celor două plaje au fost deja notificaţi pentru a interzice accesul cetăţenilor la scăldat.
„În baza adresei Direcţiei de Sănătate Publică din Călăraşi nr. 9981 din data de 15 iunie, prin care notifica faptul că, în urma rezultatele probelor de apă de îmbăiere prelevate în cadrul monitorizării, de la plajele S.C. Lazy Garden S.R.L. şi S.C. Albatros Horeca S.R.L., s-a identificat un risc semnificativ pentru sănătatea utilizatorilor. Este vorba despre valori ale parametrului ,,Escherichia Coli" mult peste limitele admise de prevederile anexei 1 din H.G. nr. 546/2008", au anunţat reprezentanţii APM Călăraşi.
Astfel, în urma rezultatelor s-au înaintat adrese scrise celor doi operatori de plaje, prin care s-a dispus interzicerea imediată a folosirii zonelor în scop de îmbăiere. Decizia va fi în vigoare până la "conformarea parametrilor de calitate şi adoptarea tuturor măsurilor de management adecvate privind avertizarea rapidă a utilizatorilor şi intensificarea ritmului de monitorizare", a anunţat APM.
Ce este E.coli și cât de periculoasă este această bacterie
Escherichia coli (E. coli) este o bacterie care trăieşte în mod normal in intestinele oamenilor şi animalelor. Cele mai multe tipuri de bacterii E. coli sunt inofensive, însă există tulpini de E.coli care pot provoca infecţii intestinale sau urinare grave, scrie adevarul.ro
Majoritatea infecţiilor intestinale apar din cauza ingerării alimentelor sau apei contaminate. Chiar dacă formele de E. coli trăiesc deja în tractul intestinal, ingerarea bacteriei E. coli din afara corpului poate provoca o infecţie intestinală severă. Simptomele pot dura de la câteva zile până la o săptămână. Infecţia intestinală cu E.coli se manifesta prin: crampe intestinale, diaree severă, sânge în scaun, balonare, pierderea poftei de mâncare, oboseală, febră, deshidratare, stări care impun prezentarea de urgenţă la medic pentru instituirea tratamentului adecvat.