Anterior acestui anunț, Ministerul Sănătății spunea că o pneumonie de origine necunoscută a ucis o a patra victimă, sâmbătă, la Tucuman, în nord-vestul Argentinei, relatează HotNews.ro, care citează AFP.
„Cazul este un pacient de sex masculin în vârstă de 48 de ani, cu comorbidități, care se afla în stare gravă într-un spital public”, a transmis MS din Argentina.
Acesta este al patrulea deces în mai puțin de o săptămână, fapt ce pune pe jar autoritățile sanitare. Referitor la decesele înregistrate, vorbim depre doi membri ai personalului medical de la clinica privată din San Miguel de Tucuman, care au murit la diferență de doar o zi unul de celălalt. Joi a murit o femeie de 70 de ani, pacientă în aceeași clinică, unde fusese operată.
Până în prezent, un total de 11 persoane au prezentat simptome similare, iar șapte sunt încă în curs de tratament. Din cele zece cazuri înregistrate inițial, opt erau lucrători din domeniul sănătății din aceeași clinică privată.
Probele trimise spre analiză au scos la iveală cazuri de „legioneloză”, o infecție gravă a plămânilor cauzată de o bacterie numită Legionella, a informat, sâmbătă, cotidianul local La Gaceta, citând surse de la Institutul Malbran din Buenos Aires, unde sunt în desfășurare examinări aprofundate.