Drumul Național 57 era blocat total marți seara din cauza căderilor de pietre și stânci la limita județului Caraș-Severin cu județul Mehedinți.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunțat marți seară că traficul este oprit pe DN 57, în apropiere de Berzasca, la limita județului Caraș-Severin cu județul Mehedinți, ca urmare a căderilor de pietre și stânci de pe versanți. Drumul era blocat total.
Circulația pe traseul Orșova – Moldova Nouă și retur se va desfășura pe ruta DN 6 Orșova – intersecție DN 57B – DN 57B Oravița – DN 57 Oravița – Moldova Nouă.
„Zona este ținută sub observație, fiind montate indicatoarele de acces interzis. În funcție de evoluția situației în cursul nopții și a zilei de mâine, vom reveni cu detalii cu privire la redeschiderea traficului”, a transmis DRDP Timișoara pe pagina de Facebook .