Apelul la 112 a venit luni seara, în jurul orei 22.00.
Complexul comercial a avut, luni, program normal de funcționare, respectiv până la orele 23:00, în cinematograf și hipermarket.
Au fost evacuate persoanele care se mai aflau în mall, cele mai multe în sălile de cinema.
„Astăzi, 17 aprilie 2023, în jurul orei 22.00, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 9 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un centru comercial din Sectorul 2, ar fi fost amplasat un dispozitiv exploziv. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției pentru a lua primele măsuri. De asemenea, sunt prezenți specialiști pirotehniști pentru efectuarea de verificări specifice”, se precizează în comunicatul oficial al poliției.