”Azi-noapte, în jurul orei 22:50, Serviciul de Urgenţă 112 Bucureşti a fost sesizat cu privire la faptul că în trenul IR79 ce avea ruta de deplasare Lokoshaza(Ungaria)- Bucureşti s-ar afla un dispozitiv explozibil. Apelul a fost redirecţionat către poliţiştii din Lugoj pentru a se deplasa de urgenţă în Gara din Lugoj în vederea asigurării zonei şi luarea măsurilor necesare,totodată trenul fiind oprit de către poliţiştii Postului de Transport Feroviar din Lugoj”, a transmis joi dimineata IPJ Timiş.
În urma verificărilor efectuate de Grupa pirotehnică din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Timiş, s-a stabilit că apelul a fost unul fals. Trenul a fost pus în mişcare la ora 00:45.
Poliţiştii din Bucureşti fac acum verificări în vederea depistării apelantului şi luarea măsurilor legale care se impun faţă de acesta.