Veterinarii au început o anchetă la o fermă din Constanța care ar fi vândut pui fără respectarea prevederilor legale. În exploatație, a fost confirmată prezența Salmonella typhimurium la un efectiv de pui broiler, dar întregul efectiv a fost vândut, informează Mediafax.
Potrivit unui comunicat al ANSVSA, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a cofirmat, miercuri, prezența Salmonella typhimurium la un efectiv de pui broiler dintr-o exploatație avicolă din județul Constanța.
Conform procedurilor, inspectorii DSVSA Constanța s-au deplasat la fermă, unde au costatatat că întregul efectiv a fost vândut. „Concret, comercializarea puilor s-a făcut: fără a avea un rezultat al analizelor de laborator pentru probele prelevate, fără a se consemna date cu privire la cumpărători, fără elementele privind certificarea stării de sănătate a efectivului și a mijloacelor de transport utilizate”, se arată în comunicat.
DSVSA Constanța a notificat toate DSVSA județene, primăriile din județul Constanța, precum și Circumscripțiile Sanitare Veterinare cu privire la comercializarea unor loturi de pui care nu au rezultatele buletinului de analiză.
De asemenea, s-au emis și înștiințări către Prefectura Constanța și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, „ținând cont de gravitatea consecințelor determinate de comercializarea unor pui contaminați cu Salmonella typhimurium”.
„Menționăm că nu există risc pentru sănătatea publică, ci doar pentru alte efective de păsări cu care aceștia vin în contact, puii comercializați fiind de vârstă mică, destinați pentru creștere, nu pentru abatorizare”, a tranmis ANSVSA.
În paralel, ancheta va continua cu sprijinul IPJ Constanța.