reședintele liberalilor, Nicolae Ciucă, deschide lista PNL Dolj pentru un nou mandat de senator, a informat organizația liberală într-un comunicat de presă transmis duminică, 29 septembrie.
Conform PNL Dolj, decizia a fost luată în ședința de sâmbătă a Comitetului Director Județean și Comitetului de Coordonare Județean, la care a fost prezent și Nicolae Ciucă, alături de circa 350 de membri din cadrul organizației.
Nicolae Ciucă, președintele Senatului, a obținut primul mandat de senator în urma alegerilor din 6 decembrie 2020, tot pe lista PNL Dolj.
Pe următoarele locuri pe lista PNL Dolj pentru Senat, după Nicolae Ciucă - general (r), se află Veta Păsculescu - inginer, Irina Broscaru - profesor, Cosmin Călin - jurist, Gheorghe Popa - inginer și Cristian Mitrică - economist.
În ceea ce privește lista pentru Camera Deputaților, aceasta este deschisă de președintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica - economist, urmat de fostul europarlamentar Cristian Buşoi - medic, inspectorul general al ISJ Dolj Daniel Alexandru Ion - profesor și fostul prefect de Dolj Nicuşor Roşca - inginer.