Echipa de cercetători, care provine de la Universitatea Tampere din Finlanda, și-a publicat descoperirile în revista Advanced Science. Inovația, denumită proiectul „FAIRY”, a fost inspirată de semințele de păpădie și ar putea avea potențiale oportunități de aplicare în agricultură, notează The Sun.
Micile „insecte” robotizate menite să înlocuiască albinele se deplasează prin intermediul vântului și sunt controlate de lumină.
În viitor, milioane de acești roboți minusculi ar putea transporta polen și ar putea fi împrăștiați de vânt. Mai mult, aceștia ar putea fi dirijați de lumină către anumite zone cu copaci care așteaptă să fie polenizați.
„Acest lucru ar avea un impact uriaș asupra agriculturii la nivel global, deoarece pierderea polenizatorilor din cauza încălzirii globale a devenit o amenințare serioasă la adresa biodiversității și a producției de alimente”, a explicat autorul principal al studiului, Hao Zen.
Albinele-robot, ghidate de lumină în îndeplinirea sarcinilor lor
„Roboții insectă” cântăresc 1,2 mg și au o porozitate de 0,95, folosind un polimer. Datorită structurii lor, acestea pot pluti cu ușurință în aer, dirijate de vânt. Micii roboți polenizatori sunt dotați cu un inel de generare a unui vortex separat stabil, care permite deplasarea pe distanțe lungi asistată de vânt.
„Robotul poate fi alimentat și controlat de o sursă de lumină, cum ar fi un fascicul laser sau un led”, spune Zeng.
Un fascicul de lumină poate fi folosit în continuare pentru a controla acțiunile de decolare și aterizare ale ansamblului de polimeri.
Dar cercetătorii nu vor sîă se oprească aici, ci intenționează să se concentreze pe îmbunătățirea sensibilității materialului pentru a opera dispozitivul în lumina soarelui. În plus, ei doresc să îmbunătățească structura astfel încât să poată transporta dispozitive microelectronice, cum ar fi GPS și senzori.
Și, potrivit lui Zeng, există potențial pentru aplicații și mai semnificative.
„Sună a science fiction, dar experimentele de validare a conceptului incluse în cercetarea noastră arată că robotul pe care l-am dezvoltat oferă un pas important către aplicații realiste potrivite pentru polenizarea artificială. Acest lucru ar avea un impact uriaș asupra agriculturii la nivel global, deoarece pierderea polenizatorilor din cauza încălzirii globale a devenit o amenințare serioasă la adresa biodiversității și a producției alimentare”, a mai adăugat autorul principal al studiului.
Proiectul „FAIRY” a început în septembrie 2021 și va continua până în august 2026.