Această măsură presupune ”izolarea” personalului medical și al pacienților în spital pentru o perioadăd e 14 zile.
Primii doi medici confirmați pozitiv la Deva au fost cei din Secția de Oncologie. Atunci a fost momentul când întreaga secție a fost ”închisă” cu pacienții și personalul medical pe interior”. Între timp au murit câțiva pacienți și un al treilea medic a fost confirmat COVID-19. Alți medici sunt izolați la domiciliu, secția ATI fiind aproape paralizată, potrivit presei locale.
Închis a fost și Spitalul din Suceava, acvolo unde 92 de cadre medicale au fost confirmate cu Covid-19. În acest interval, unitatea a fost dezinfectată, pentru ca la redeschidere să devină spital din rețeaua de tratare a pacienților cu coronavirus.
Spitalul Gerota a trecut prin aceeași situație, carantina fiind instituită din cauza polițistului pensionar care a ascuns călătoria în Israel.
Spitalul Ministerului de Interne a intrat în carantină pe 10 martie, când au fost izolați în interior aproximativ 100 de angajați și pacienți. Un număr de 22 de cadre medicale și managerul unității au fost confirmați cu coronavirus.
Procurorii au deschis dosar penal pe numele fostului ofițer MAI internat la spitalul Dimitrie Gerota care nu i-a informat pe medici că a fost în străinătate și a infectat câteva zeci de persoane.