"Am avut o întâlnire de lucru cu Roxana Mânzatu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, fost ministru al Fondurilor Europene. Sprijinul pentru nou-născuți, pe scurt trusoul, este în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare bebeluș.
Mamele care se află în situații de risc, victimele violenței domestice, chiar și mamele minore pe care ar trebui să le avem într-un număr cât mai mic, sunt printre cele care vor fi ajutate", anunță Firea, în postarea citată.
Ministrul susține că ajutorul nu constă în bani cash, "pe care i-ar putea folosi în alte scopuri, ci tichete sociale sub forma unui card electronic!"
"Acest ajutor se emite în maximum trei luni de la momentul nașterii și poate fi folosit de proaspeții părinți doar pentru a cumpăra produse destinate nou-născuților. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se implică direct în acest proiect, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Oferim sprijin serviciilor sociale din toată țara când vor fi distribuite aceste tichete sociale", mai spune ministrul.
Potrivit lui Firea, proiectul va ajunge curând pe masa Guvernului, pentru aprobare.
"Anul trecut, s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol. Mulți tineri au renunțat la gândul de a fi părinți din cauza situației economice îngreunate de pandemia din ultimii doi ani. Orice mic ajutor poate fi doar benefic și ne poate ajuta să oprim declinul demografic din țara noastră", a mai spus ministrul.