„În urma cercetărilor efectuate, tânăra bănuită de săvârșirea infracțiunii a fost reținută pentru 24 de ore”, potrivit Poliției.
O fată de 16 ani a fost înjughiată, luni, de către o altă adolescentă, pe strada Jiului din cartierul Bucureștii Noi.
Fata a fost rănită la un picior și a fost transportată la spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală.
„La data de 05.09.2022, polițiști din cadrul Poliției Capitalei-Secția 5 s-au autosesizat cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, o minoră, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiată cu un obiect înțepător/tăietor, în zona piciorului, de către o altă minoră, de aceeași vârstă, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 1.
Polițiștii au acordat primul ajutor victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească, în stare conștientă, cooperantă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
La scurt timp, a fost identificată și depistată tânăra bănuită de săvârșirea faptei, care se află în custodia poliției.
Polițiștii Secției 5 continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis Poliția.