În România, tot mai mulţi oameni pierd lupta pentru viaţă din cauza cancerului pulmonar. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, numărul românilor ucişi de această boală “tăcută” a crescut de la an la an, începând din 2012. Anul trecut, numărul deceselor ajungând la peste 10.300, cele mai multe din Bucureşti. În același timp, alte patru milioane de persoane prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi, în special în zonele urbane, scrie jurnalul.ro.
“Cancerul pulmonar ucide repede şi este nevoie de consultul medical cât mai urgent”, spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), subliniind faptul că informaţiile despre simptomele cancerului pulmonar trebuie să ajungă la cât mai mulţi oameni, iar soluţiile terapeutice să fie pe agenda Ministerului Sănătăţii.
Medicii avertizează, de asemenea, că maladia este una “tăcută”, motiv pentru care pacienţii ar trebui să dea importanţă şi celor mai banale simptome, mai ales dacă sunt fumători sau locuiesc în zone poluate atmosferic.