S-au făcut 31 de percheziţii în mai multe judeţe, 28 de persoane fiind duse la audieri. 12 bărbaţi din Vâlcea au fost reţinuţi.
”La data de 11 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat 31 de percheziţii domiciliare, în judeţele Vâlcea, Sibiu, Călăraşi şi Olt, într-o cauză penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi spălarea de bani. 28 de mandate de aducere au fost puse în executare”, a transmis, joi, IGPR.
Poliția a precizat că, în perioada iulie 2021 – octombrie 2023, persoanele bănuite s-ar fi constituit într-un grup organizat infracţional, având ca scop transferul repetat, deţinerea şi folosirea de sume de bani, provenite din înşelăciuni comise în mediul online, constând în închirierea de autoturisme de lux în Marea Britanie, fără ca acestea să existe în realitate.
„Întreaga activitate infracţională a persoanelor bănuite s-ar fi desfăşurat pentru ascunderea şi disimularea adevăratei surse a sumelor de bani tranzacţionate. Prin presupusa activitate infracţională s-ar fi cauzat un prejudiciu de 200.000 de lire sterline”, a mai transmis sursa citată.
Mai multe sume de bani şi bunuri au fost ridicate, în urma percheziţiilor.
Au fost puse în executare 28 de mandate de aducere, iar, în baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reţinerea a 12 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, din judeţul Vâlcea, pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.