Afacerea cu Armata din care familia Pițurcă ar fi câștigat jumătate de milion de euro nu ar fi fost posibilă fără acordul și fără sprijinul unor oameni din interiorul MApN.
Dragoș Marian Popescu, în funcția de șef al Direcției medicale din Armată, este cel care, potrivit informațiilor din ordonanțele DNA, a girat întreaga afacere. Generalul-maior ținea legătura cu Gabriel Țuțu, director ROMARM și coordonatorul operațiunii.
Pe 20 aprilie 2020, Gabriel Țuțu a primit pe telefon schița contractului pe care Armata voia să-l încheie. L-a direcționat către Ionel Neacșu, directorul general al firmei-paravan pentru Pițurcă.
STENOGRAME BOMBĂ, CUM SE STABILEAU CONTRACTELE CU MAPN
Ionel Neacșu: Nu vrei să vă aduc eu marfa mai ieftin?
Gabriel Țuțu: Nop.
Gabriel Țuțu: E plătită.
Ionel Neacșu: Ești un scump.
Gabriel Țuțu: Sunt prețurile indicate de beneficiar. (emoticon)
Ionel Neacșu: Te sun.
sursa: DNA
Pe 21 aprilie 2020, MApN a semnat contractul cu firma-paravan. La dosar există și stenograma unei convorbiri purtate pe WhatsApp, în seara de 7 mai 2020, între Gabriel Țuțu și șeful din Armată. Generalul MApN i-a răspuns lui Țuțu imediat ce-a primit mesajul.
CUM AU AJUTAT ȘEFII DIN ARMATĂ AFACEREA LUI PIȚURCĂ
Gabriel Țuțu: Vă salut!
Gabriel Țuțu: Ați uitat de mine.
Dragoș Popescu: Nu. Pe luni facem deschiderile și pe urmă, până la 13, maxim 15, rezolv.
Gabriel Țuțu: Super. Mulțumesc!
Gabriel Țuțu: Aștept.
sursa: DNA
Implicarea generalului Dragoș Popescu în afacere e confirmată și de mărturia de la DNA a lui Ionel Neacșu, directorul general al firmei-paravan pentru Pițurcă.
În tot acest timp, oamenii cu epoleți care au contractat, au recepționat și au dat banii pe marfa falsă își continuă cariera militară.