Adrian Câciu a anunțat la Realitatea PLUS că l-a demis pe Bogdan Dragoș Marinescu, consilierul superior din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, deoarece acesta s-a folosit de funcția sa pentru a obține contracte de consultanță pentru primării.
"Prima precizare: domnul respectiv, de astăzi nu mai lucrează în Guvernul României. A doua precizare: lăsăm instituțiile statului să verifice. Eu îl consider un conflict de interese", a declarat la Realitatea PLUS Adrian Câciu.
Ministrul reacționase, anterior, și pe Facebook:
”Șmecheria se încheie începând de azi!
Este inacceptabil ca unii functionari ai MIPE să aibă astfel de preocupari și să dea consultanță în privat, prevalându-se de o legislație mult prea permisivă, în loc să îsi vadă de atributiile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici.
Ne vom despărți rapid de toti care nu înteleg ce înseamnă serviciul public.
Faptele acestor indivizi aruncă o pată incorectă asupra celor ce muncesc cinstit în MIPE și care au făcut ca aceasta instituție să aibă cele mai bune rezultate în materia absorbției de fonduri europene și de finanțare a dezvoltarii economiei românești.
În perioada imediat urmatoare voi prezenta Guvernului o ordonanță prin care vom stabili clar care sunt restrictiile si constrangerile pe care trebuie sa le aibă un funcționar care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale mai ales restricția de oferi consultanță în acest domeniu!
Mulțumesc reprezentanților mass-media și tuturor cetățenilor care sesizează altfel de anomalii inacceptabile.
În mandatul pe care-l am de ministru al MIPE nu voi ezita să iau măsuri imediate și să înăspresc legislația dacă etica și moralitatea nu mai reprezintă principii profesionale pentru o parte dintre funcționari.”, scrie Adrian Câciu.