Sclavii, arată ancheta Associated Press, sunt de cele mai multe ori cetățeni din Burma, forțați să trăiască în cuști pe insule tropicale, aşa cum este Benjina din Indonezia. Își petrec între 20 și 22 de ore pe zi pescuind în cuști și nu au voie să consume peștele pe care îl prind, care e considerat prea valoros pentru a fi mâncat de ei, povestesc cei aflați în postura de sclavi. Dacă se plâng sau obosesc și încearcă să facă o pauză, bărbații sunt biciuiți cu pești toxici -cozi de pisică de mare- sau bătuți. Primesc doar apă murdară pentru băut, scrie Gawker.
Unul dintre cei care a reușit să scape fugind, Hlaing Min, spune că mulți dintre sclavi și-au pierdut viața pe mare.
"Dacă americanii sau europenii mănâncă peștele acesta, ar trebui să își amintească de noi. Cred că e un munte de oase în mare. Oasele oamenilor care au murit acolo ar putea fi o insulă, așa de multe sunt".
Peștii prinși de sclavi sunt mai apoi procesați în fabrici care ajung să deservească o multitudine de companii americane sau europene care procesează, la rândul lor, peștele și fructele de mare sau doar o comercializează. Mai multe lanțuri de supermarket-uri americane se numără printre aceștia, la fel ca și mai multe firme care produc conserve pentru pisici.
Ministrul Indonezian al Apelor și Pescuitului a declarat, pentru Associated Press, că e greu să găsească sprijin pentru a stopa sclavia, adăugând că toate campaniile care salvează animalele sălbatice sunt mai vizibile și primesc mai multă atenție decât cele care luptă împotriva sclaviei.
