Dacă e să ne luăm după declarația sa de avere, Putin deține doar un apartament de 77 de mp și trei mașini. Însă Alexei Navalnîi, unul dintre cei mai mari opozanți ai liderului de la Kremlin, a descoperit, împreună cu echipa sa de filmare, că Putin ar mai avea cel puțin încă o locuință.
Somptuosul imobil este o adevărată fortăreață și are propriul port, o Biserică și chiar un punct de control de frontieră.
Recent, în presă au ajuns imagini în care se poate vedea că că regatului președintelui rus i-a fost adăugat și un tren. Proprietatea de pe malul Mării Negre valorează peste 900 de milioane de euro și ar fi fost construită după indicațiile exacte ale lui Vladimir Putin.
Kremlinul a numit toate acestea o minciună și l-a acuzat pe Navalnîi că încearcă să manipuleze poporul rus prin materialul video pe care l-a publicat despre palat.