Precizările șefului statului vin în contextul în care, până acum, Olanda, Suedia și Austria au ridicat obiecții privind primirea României în Schengen, la Consiliul JAI din 8 decembrie. Pentru a primi undă verde, votul trebui să fie în unanimitate.
„Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final, ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată şi interesul meu, al nostru este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul României la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care poate nu este cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Şansele României sunt relativ bune. Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar cum am mai spus nu există o garanţie pentru asta. Sunt state membre din Uniune care mai au întrebări pentru noi, care mai au întrebări pentru sistemul Schengen”, a spus şeful statului, după întâlnirea cu omologul leton, Egils Levits, potrivit Agerpres.
El a adăugat că România este dispusă şi pregătită să ofere răspunsuri ţărilor care mai au întrebări cu privire la Schengen.
„Sunt întrebări legitime şi noi suntem dispuşi şi pregătiţi să dăm răspunsurile. Aşa putem acum să răspundem de exemplu prietenilor olandezi că MCV a fost ridicat şi această barieră nu mai există. Avem pentru toţi cei interesaţi cele două seturi de experţi care au verificat pregătirea României şi au găsit ambele runde de experţi că suntem foarte bine pregătiţi. Nu avem flux migratoriu, asta pentru prietenii austrieci, iar pentru cei din Suedia care au avut anumite întrebări care s-au referit mai mult la colaborarea poliţienească putem să le spunem nu doar că suntem pregătiţi aşa psihic, suntem pregătiţi cu oameni, deci suntem chiar pregătiţi şi au existat şi până acum programe care au dat rezultate bune. Suntem dispuşi să le extindem. Noi nu doar spunem că Spaţiul Schengen devine mai sigur dacă România intră, noi dovedim acest lucru şi vom dovedi şi în continuare”, a afirmat Iohannis.
El a spus că este de dorit ca până la Consiliul JAI toate aceste întrebări să primească răspuns şi să existe o înţelegere.
„Asta este varianta pe care ne-o dorim şi aceasta este varianta care a fost propusă de preşedinţia Consiliului Uniunii care momentan este la Cehia, însă, vreau să fiu foarte clar, dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt foarte clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată, cu o lună sau cu două luni până când toate întrebările primesc răspunsuri clare şi corecte şi toată lumea va fi convinsă că noi nu numai că nu suntem o vulnerabilitate, am fi un real câştig pentru Spaţiul Schengen şi ca să completez ce am spus - unii au întrebări pentru noi şi alţii pun sub semnul întrebării Schengen. Spaţiul Schengen funcţionează după nişte reguli care au fost stabilite acum câţiva ani. Lumea s-a schimbat. Ştim şi noi acest lucru şi este nevoie de îmbunătăţirea unor abordări, unor proceduri. Noi suntem parte din acest proces. Suntem acum parte din procesul de îmbunătăţire a Spaţiului Schengen şi evident că, dacă vom deveni parte din el, vom continua aceste demersuri, însă argumentul că dacă Spaţiul Schengen nu este perfect România şi alţii trebuie să rămână afară nu mi se pare chiar unul pertinent”, a conchis şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează miercuri o vizită oficială în Letonia.