Una dintre acuzaţiile grave făcute de Tudorel Toader, când a cerut revocarea procurului general, a fost aceea că numirea sa în funcţie ar fi venit ca "recompensă" pentru că ar fi clasat un dosar al lui Klaus Iohannis.
Potrivit răspunsului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în perioada 2007-2018 au fost identificate 9 dosare care il privesc pe Klaus Iohannis, în care s-au dispus soluţii de clasare, dar "nu a fost identificat nici un dosar soluţionat sau confirmat de dl. procuror general Augustin Lazăr".
Comunicatul poartă semnătura lui Pamfil Mugurel, procuror şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, unde Augustin Lazar a fost, pe rând, procuror general adjunct (2009-2013) şi procuror general (2013-2016).
UPDATE // Tudorel Toader a reacționat imediat, pentru realitatea.net, și a făcut un anunț surpriză! CITEȘTE AICI REPLICA MINISTRULUI JUSTIȚIEI!
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat că va publica în următoarele zile rezoluţia de clasare a dosarului care îl viza pe Klaus Iohannis, pe care a găsit-o în dosarul de candidatură a procurorului general, Augustin Lazăr.
În replică, procurorul general, Augustin Lazăr, a transmis, vineri, că a cerut de la CSM informaţii privind rezoluţia de clasare a unui dosar ce-l viza pe Klaus Iohannis, despre care Tudorel Toader a spus că a găsit-o în mapa de candidatură şi că nu a fost găsit un astfel de document.
„Am cerut relaţii de la CSM şi mi-au comunicat că la mapă nu a fost identificat un asemenea document”, a precizat procurorul general, Augustin Lazăr.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) i-a confirmat procurorului general Augustin Lazăr că în dosarul pe care l-a depus pentru candidatura la funcţie nu există o soluţie de clasare într-un dosar în care era implicat preşedintele Klaus Iohannis, după ce a solicitat să i se comunice oficial acest lucru.
"În niciun caz nu se poate interpreta că prin depunerea unei anumite soluţii între cele 10 lucrări solicitate de C.S.M. s-ar urmări influenţarea Preşedintelui României, aceste lucrări nefiind înaintate acestuia. Pentru lămurirea tuturor aspectelor, am solicitat C.S.M. să-mi comunice oficial dacă la dosarul meu de candidatură există o astfel de soluţie de clasare. Telefonic, mi s-a confirmat faptul că nu există, urmând să primesc în zilele următoare şi răspunsul în scris. Solicitarea am formulat-o către C.S.M. întrucât gestionează dosarele profesionale ale magistraţilor, în conformitate cu legea şi în virtutea rolului de garant al independenţei justiţiei", afirmă procurorul general într-un mesaj dat publicităţii vineri, privind documentele depuse în procedura de numire în funcţie, conform Mediafax.
Procurorul general al PÎCCJ a făcut aceste precizări în legătură cu afirmaţiile ministrului Justiţiei privind depunerea în mapa de candidatură a unei rezoluţii de clasare a dosarului Preşedintelui României.