Dezvăluiri explozive după intervenția de salvare ratată a celor doi ostatici de la Onești și după demiterea șefilor Poliției Județene și a Poliției Onești.
Mai mulți polițiști, participanți la această acțiune, au stat de vorbă cu echipa Jurnal de Bacău și au povestit, sub protecția anonimatului, filmul acțiunii de la Onești.
Aceștia își apără superiorii și îl acuză pe șeful Poliției Române că a refuzat să trimită la Onești un elicopter cu trupe de asalt de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale. Asta, în condițiile în care în niciun județ din România nu există această unitate specială de asalt.