Fostul soț al actriței porno a fost îngrijorat că Jessica Jaymes nu-i răspundea la telefon și a mers de urgență la locuința acesteia, marți, 17 septembrie.
Bărbatul a descoperit-o pe regretata vedetă inconștientă și a sunat la serviciul unic de urgență. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic decât să constate decesul actriței de filme pentru adulți.
Deocamdată, nu se știe cauza morții Jessicăi Jaymes, dar autoritățile au deschis o anchetă ca să afle ce s-a întâmplat cu actrița. Conform TMZ, ea suferea de mai multe afecțiuni, iar în casa sa din San Fernando Valley au fost găsite mai multe medicamente care se eliberează doar pe bază de rețetă.
Jessica Jaymes a jucat în 236 de filme, a dat lovitura cu filmul "Porn Identity" și a primit distincția "Honey of the Year" de la Hustler în 2005.