„În noaptea de 04/05 decembrie, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe arterele din Capitală pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive”, informează duminică Brigada Rutieră a Capitalei.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate, poliţiştii rutieri au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 24.500 lei, şi au constatat 6 infracţiuni: 2 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive; 3 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului; 1 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere.
De asemenea, au fost reţinute 3 certificate de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constate şi 6 permise de conducere: 1 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice-contravenţie); 5 pentru infracţiunile la regimul rutier.
Unul dintre cazuri este al unui tânăr de 19 ani, care a fost depistat pe o stradă din Sectorul 3 conducând sub influenţa substanţelor psihoactive.
În urma testării cu aparatul DrugTest a rezultat faptul că acesta a consumat canabis şi benzodiazepină.
În acest context, persoana în cauză a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice şi a fost întocmit un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.2 din Codul penal.