Pentru deblocarea bărbatului, găsit în stare de inconştienţă, cu funcţii vitale, şi pentru acordarea de îngrijiri medicale şi transportul acestuia la spital au intervenit echipaje de pompieri de la detaşamentele Mioveni şi Piteşti, cu o autospecială de intervenţie, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.
“Forţele de intervenţie ajunse locul solicitării au identificat o persoană blocată în interiorul autoturismului, acţionând, de urgenţă, pentru extragerea acesteia. Este vorba despre o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 66 de ani, inconştientă, cu funcţii vitale”, a precizat sursa citată.
Bărbatul deblocat din autoturism a fost monitorizat şi transportat la spital. Pompierii au intervenit la locul accidentului şi pentru a asigura măsuri specifice de prevenire a incendiilor.