La fundul oceanului, cavitățile hidrotermale emană jeturi de apă fierbinte în apa rece ca gheața de mai sus, precum niște geysere subacvatice.
La câțiva metri deasupra, temperatura trece de la aproape de fierbere, la limita de îngheț. Mai presus de toate, presiunea este zdrobitor de intensă și nu există lumină. În astfel de circumstanțe, pare imposibil ca vreo formă de viață să reziste.
Cu toate acestea, crabii yeti, sau kiwaidae, după denumirea științifică, par să nu aibă probleme de adaptare. Aceștia sunt clasați în două subcategorii distincte: Kiwaidae hirsuta and Kiwaidae puravida. Aceștia viețuiesc în toată emifera sudică.
Porecliți după gigantul Yeti datorită aspectului lor „păros”, cleștii lor sunt acoperiți cu o sumedenie de bacterii, care sălășluiesc printre firișoarele care îi acoperă. Înițial, oamenii de știință au crezut că bacteriile sunt principala sursă de hrană a crabilor, dar s-a descoperit că între bacterii și crabi s-a format o simbioză în vederea înmagazinării energiei provenite de la gazele emanate de pe fundul oceanului.
