În accident au fost implicate o autoutilitară şi un atelaj. Toate victimele sunt din atelaj, scrie Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, în accidentul de pe Drumul European 70, de la Fărcaşele, au fost rănite trei persoane, respectiv un copil care a fost transportat inconştient la spital, o femeie de 64 de ani, conştientă, politraumatizată şi un bărbat de 70 de ani, conştient, politraumatizat.
Bărbatul şi femeia au fost duşi la Spitalul din Caracal, bărbatul fiind internat în această unitate spitalicească, iar femeia fiind transferată la un spital din Craiova.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Olt, medicul Alina Duminică, a precizat că minorul a fost transportat inconştient, în comă postraumatică, la spitalul Municipal Caracal, unde a decedat.
"Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar fără rezultat favorabil şi a fost declarat decesul pacientului", a spus Alina Duminică.
În ajutorul victimelor a intervenit şi un echipaj SMURD de la Garda Stoeneşti.