Potrivit SMURD Iași, femeia avea 62 de ani și a fost lovită frontal de un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani.
”La faţa locului au fost trimise echipaje SMURD, EPA şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean cu medic. Femeia prezenta leziuni incompatibile cu supravieţuirea. Ea avea evisceraţie abdominală, dilacerare cerebrală. De asemenea, animalul a decedat. Cei din maşină, şoferul şi o tânără de 20 ani, au suferit un atac de panică. Au fost transportaţi la Compartimentul de Primiri Urgenţe din oraşul Târgu Frumos”, a precizat coordonatorul UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu, citat de Agerpres.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.