Totul s-a petrecut după ce şoferul, un bărbat în vârstă de 38 de ani, a pierdut controlul volanului în timp ce traversa un pod. Întrucât carosabilul era umed de la ploaie, camionul a derapat şi a ieşit de pe carosabil, rămând suspendat în aer cu partea din faţă, relatează presa locală.
"S-a constatat, în urma primelor verificări, că roţile din spate ale vehiculului au acroşat alveola din beton care delimitează cele două sensuri. Autotrenul a pătruns pe contrasens şi a ieşit parţial în afara părţii carosabilului, rămânând suspendat", a precizat Aurelian Ropotan, din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi..
Şoferul a fost transportat de urgenţă la spital, dar, din fericire, medicii au constatat că avea doar leziuni uşoare şi l-au externat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, poliţiştii verificând dacă şoferul a respectat toate măsurile de deplasare în condiţii meteo nefavorabile.