CFR SA informează că traficul feroviar este oprit la această oră pe firul I de circulație între Predeal și Timișu de Sus din cauza unui accident rutier produs pe podul rutier peste liniile de cale ferată, de unde un autoturism a derapat și a căzut în gabaritul căii ferate.
La fața locului s-a deplasat deja personalul de specialitate al SRCF Brașov pentru a asigura suportul tehnic necesar echipelor de intervenție ISU.
Trenul R 3002, în fața căruia se află autoturismul prăbușit, va staționa până la eliberarea liniei CF, iar alte patru trenuri - IR 11534, IR 1623, IR 11633 și IR 11031 - sunt redirecționate să circule pe firul II.
„Adresăm scuzele necesare călătorilor și îi asigurăm că personalul feroviar și echipele de intervenție ISU acționează deja la locul accidentului, traficul feroviar pe firul I urmând a fi redeschis imediat ce condițiile de siguranță vor permite tranzitarea zonei respective”, spun cei de la CFR.