Potrivit polițiștilor, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, își conducea cei doi copii la școala din localitatea Jupa, iar în faţa unităţii de învăţământ el a semnalizat dreapta, apoi a încetinit şi a virat brusc spre stânga, maşina fiind lovită în plin de un autocar care circula în aceeaşi direcţie, dinspre Lugoj spre Caransebeș.
În urma accidentului, bărbatul şi cei doi băieţi ai săi, în vârstă de 9 şi 13 ani, au fost grav răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe.
Băiatul în vârstă de 9 ani nu a mai putut fi salvat, însă, el murind în drum spre spital.
Celălalt copil de 13 ani și tatăl acestuia sunt internați în stare gravă la spitalul din Caransebeş.