Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme, iar în urma impactului trei persoane au fost rănite, una dintre acestea rămânând încarcerată.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, iar în sprijinul acestora au ajuns două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.
Reprezentanții Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) au anunțat, la rândul lor, că circulația în zonă a fost întreruptă temporar pe ambele sensuri de mers ale DN 17 (E58), respectiv la intrarea în localitatea Prisaca Dornei dinspre municipiul Câmpulung Moldovenesc.