Politicianul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un gard de protecție. Din fericire, în urma impactului, nimeni nu a fost rănit. Polițiștii l-au testat cu etilotestul pe subprefect, iar aparatul a indicat o valoare de 1,15 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost dus la Spitalul Județean de Urgență din Zalău pentru a se stabili exact cât alcool consumase. Pe numele subprefectului, oamenii legii au deschis și un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.