Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, în toate cele trei mijloace de transport se aflau doar şoferii.
„Pentru misiune au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu: o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD TIM. În urma accidentului a rezultat o victimă (conducătoarea auto dintr-un autoturism), conştientă cooperantă, neîncarcerată. Victima a fost transportată la spital de către echipajul SMURD TIM pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare", a transmis ISU Arad.
Pompierii arădeni au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Poliţiştii fac cercetări pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs coliziunea.