O căprioară i-a sărit brusc în faţă maşinii, pe şoseaua ce leagă Caransebeşul de Iaz.
Tânărul nici n-a apucat să frâneze că s-a trezit cu animalul în maşină, după ce a izbit violent parbrizul, care s-a făcut ţăndări.
Şoferul a fost rănit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale la spitalul din Caransebeş, însă e în afară pericolului, notează reşiţa.ro. În urma accidentului, căprioara a murit.