Pentru gestionarea acestui eveniment și salvarea persoanelor rănite, la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Zimnicea, cu o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj medical al SAJ Teleorman.
În urma accidentului, doi bărbați, de 24 și 35 de ani, conștienți și cooperanți, cu multiple traumatisme, au fost preluați de echipajele medicale și transportate la Spitalul Județean din municipiul Alexandria.
Victima de 35 de ani a fost găsită încarcerată la sosirea echipajelor de pompieri, eliberarea acesteia realizându-se rapid cu accesoriile din dotarea autospecialei de descarcerare.
După preluarea celor două persoane rănite, pompierii zimniceni au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, dar și pentru îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță, potrivit ISU Teleorman.