Din primele informații, autocarul nu transportat pasageri, iar accidentul s-ar fi produs pe fondul carosabilului umed.
La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
În eveniment au mai fost implicate și două autoturisme, care ar fi fost acroșate de către autocar. Din fericire, șoferul autocarului a scăpat cu răni ușoare.