Trei minori au fost răniţi, joi dimineaţă, într-un accident pe DJ 611, în localitatea dâmboviţeană Vişina, după ce o femeie care conducea maşina în care se aflau a pierdut controlul asupra volanului şi a ieşit în decor, informează IPJ Dâmboviţa.
"Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că o femeie, de 45 de ani, din comuna Şelaru, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 611, în localitatea Vişina, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului, trei minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", precizează IPJ Dâmboviţa.
La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD şi o ambulanţă. Cei trei răniţi au fost transportaţi la spital.