Accident grav. Opt oameni au fost răniți, în județul Brăila, luni dimineață, în urma ciocnirii între un autocar şi un autoturism. Accidentul a avut loc pe DN2B Brăila – Galaţi.
Accidentul s-a produs după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un autocar. Potrivit Realitatea TV, autocarul transporta cetățeni ucrainieni. Patru dintre aceștia au fost descarcerați și au ajuns la spital, plus un pasager din autoturism.
Accidentul s-a produs la ora 5.20, pe DN 2B. O femeie de 59 de ani conducea un Volkswagen Golf şi, la un moment dat, a ajuns pe contrasens. Şoferul autocarului a încercat să evite impactul, însă nu a reuşit. Acesta a tras dreapta, a ajuns într-o parcare şi a lovit acostamentul de cale ferată. Este posibil ca şoferiţa să fi adormit la volan, potrivit Obiectiv Brăila. Autoturismul venea dinspre Galaţi iar autocarul dinspre Brăila.
În autocar se aflau 51 de persoane, dintre care doi erau şoferii. Pasagerii ucraineni au fost transportaţi la Vama Giurgiulesti de autobuze Braicar.
Accident Autocarul, care era plin cu ucrainieni, circula regulamentar pe sensul de mers dinspre Braila spre Galati, când șoferul unui autoturism care circula din sens opus a luat o curba greșit, intrând pe sensul de mers al autocarului. Deși șoferul din Ucraina a tras de volan, nu a putut evita impactul. După ce a lovit autoturismul, autocarul a iesit pe câmp, oprindu-se într-o movilă de pământ.
Accident A fost nevoie de interventia mai multor echipaje de la descarcerare pentru a scoate din autovehicule cele cinci persoane ramase incarcerate, mai precis 4 din autocar si 1 din autoturism.
Accident grav. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul a fost reluat în ambele sensuri pe DN2B Brăila – Galaţi, unde anterior circulaţia a fost oprită în zona localităţii Baldovineşti, judeţul Brăila, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un autocar.