Accidentul a avut loc pe DN2 Suceava – Fălticeni, în zona localităţii Cumpărătura, judeţul Suceava.
Conform ISU Suceava, în eveniment au fost implicate două TIR-uri şi un autoturism. Patru persoane au fost monitorizate de către echipajele medicale trimise la faţa locului, două dintre ele urmând a fi transportate la spital.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier pe DN2 - E85 este complet blocat.
La locul accidentului intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu echipament pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD (B2 şi TIM), fiind trimise şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Suceava.