O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, vineri după-amiază, pe A1 București-Pitești, la km 45, pe sensul către Pitești, potrivit ISU Giurgiu.
În eveniment au fost implicate cinci autovehicule. Femeia rănită era pasageră într-una dintre mașini și a fost preluată de un echipaj SAJ, care a transportat-o la spital.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la trei dintre autoturisme și au acționat pentru sablarea părții carosabile, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.