În această dimineață, în jurul orei 6:30, a avut loc un accident rutier între un TIR și un microbuz pe DN17, pe raza localității Valea Putnei. În urma impactului, două persoane au fost rănite grav, dintre care una a fost găsită de salvatori inconștientă, relatează obiectivdesuceava.ro.
În ciuda eforturile depuse de medici, persoana inconstienta, este vorba despre o femeie, a fost declarată decedată.
A doua victimă a fost preluată de echipajul SAJ sosit la fața locului și transportată la spital.
Circulația în zonă a fost întreruptă pentru 30-45 de minute pentru efectuarea cercetărilor la fața locului.
La locul producerii accidentului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.