Aflat la volanul unui autoturism, preotul pensionar, în vârstă de 77 de ani, a depășit o mașină, apoi a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac pe care l-a rupt, după care a ricoșat într-un nuc din apropiere.
În urma impactului, singura victimă este părintele. Acesta a fost transportat în stare foarte gravă la spital.
Conform suceavanews.ro, polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.