UPDATE ora 11:40 - 16 persoane au fost transportate la spital din care 5 copii și 11 adulți. 8 persoane au avut nevoie de îngrijiri la fața locului. La fața locului mai sunt încă 2 echipaje SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple dar și 2 echipaje de la ISU Constanța.
UPDATE ORA 11 - A fost ridicat codul roșu de intervenție și circulația a fost reluată pe o singură bandă însă circulația se desfășoară în continuare cu mare greutate și cozile se întind pe mai mulți kilometri.
UPDATE - A fost deschis și dosar de vătămare corporală din culpă în cazul accidentului - Cauze luate în calcul acum: ceață și nerespectarea distanței.
UPDATE ora 10:10 - A fost reluată circulația pe Autostrada Soarelui.
UPDATE: Noi date despre răniții din accidentul de pe Autostrada Soarelui:
Victime accident Autostrada Soarelui:
Preluate de SMURD
- 2 copii
- 3 adulti
Preluate de SAJ
- 2 copii
- 3 adulti
1 barbat si 2 copii transportați la CPU Medgidia . Restul victimelor la Spitalul Județean
5 persoane adulte asistate la fata locului
2 persoane asistate si refuza transportul
15 victime transportate la spital, 5 copii, 10 adulți, 7 asistați la fața locului.
UPDATE: Autoritățile au anunțat un bilanț provizoriu după accidentul în lanț de pe Autostrada Soarelui. Șeful ISU Dobrogea anunță că în accident sunt implicate 52 de mașini și sunt peste 150 de persoane.
UPDATE: „A fost activat planul roșu. E totul în curs. E vorba de următoarea oră. Sunt medici din București, Călărași, Ialomița, Constanța care intervin la fața locului. Sunt și copii implicați în accident. Nu avem date despre rănile avute”, a spus Raed Arafat la o televiziune de știri.
UPDATE: Raed Arafat susține că există 3 zone în care s-au produs accidente și sunt peste 40 de mașini implicate.
Sunt cel puțin 17 victime printre care și 2 copii. Există și persoane cu răni mai ușoare dar și persoane care primesc îngrijiri încă la fața locului și sunt evaluate.
Toate spitalele din zonele Medgidia sunt alertate în acest moment.
Planul alb de intervenție înseamnă că toate unitățile medicale sunt alertate, spitalele care au unități de primiri urgențe, medicii sunt informați că urmează să vină un număr mare de pacienți și trebuie să fie pregătiți să îi preia.
E încă activ un plan roșu de intervenție care înseamnă deplasarea unui număr mare de resurse la fața locului.
UPDATE: S-a format o coadă de aproximativ 40km. Traficul este deviat în acest moment.
S-a activat planul ALB de intervenție, planul în care sunt amânate alte intervenții, sunt trimise echipamente cu care se intervine și în cazul cutremurelor.
Sunt 5 victime, una este încarcerată. Echipajele încă mai caută victime. Este un haos generalizat pe care echipajele de intervenție trebuie să îl gestioneze.
Este vorba și de o mașină răsturnată.
Toate mașinile care ies din stația de taxare de la Fetești sunt deviate pe vechiul drum spre Marea Neagră deoarece coada de mașini de pe autostradă are 40km.
32 de ambulanțe au fost trimise spre Autostrada Soarelui.
"Marea problemă e lipsa de informare a participanților la trafic. Exista un proiect la CNAIR cu panouri care să spună ce se întâmplă în anumite zone în care participanții nu sunt informați. Acest proiect e mort, asta e o problema. Singurul lucru pe care-l poate face Poliția Rutieră este să intervină. Poate că ar trebui ridicat și elicopterul pentru că s-ar ajunge mult mai repede decât pe roți.
Nu există informare, practic toți merg și se trezesc cu acest bloc. Este lăudabilă devierea traficului de la Fetești, însă se vor forma niște cozi uriașe.
Dacă este o coadă de 40km vor trebui deviați toți, toate forțele vor trebui să intervină pentru decongestionarea traficului pentru că cei prinși acolo nu au altă șansă decât să aștepte terminarea intervenției la fața locului.
Banda de urgență e pentru situații de urgență, ori atâta timp cât nu există banda de urgență, e ocupată sau intră unii acolo pentru că poate vor ajunge mai repede, se crează breșe. Era bine de ridicat elicoptere pentru că în contextul ăsta nu se va putea ajunge în timp util. Toată lumea stă și așteaptă pentru că nu se poate trece. Aici e o chestiune de educație unde știm că suntem rudimentari.", Lucian Diniță, fostul șef al Poliției Rutiere
UPDATE: "Până la această ora a fost preluat un pacient în vârstă de 15 ani, o altă ambulanță a preluat un adult și o altă persoană est e inconștiență și primește îngrijiri medicale. Avem la față locului 10 ambulanțe. Avem autospeciale de stingere. Este vorba de un accident în lanț", a declarat la Realitatea PLUS purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea.
Un accident în care au fost implicate 20 de maşini a blocat total traficul pe Autostrada Soarelui.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la kilometrul 183, în zona Medgidia, pe sensul către litoral, s-a produs un carambol în care au fost implicate 20 de autoturisme.
Două persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată.
Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme, mai ales că e vineri şi mulţi pleacă deja la mare pentru un weekend prelungit.
Şoferii sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor sau întoarcerile pe segmente de drum, unde această manevră este interzisă.