După ce această măsură a fost pusă în practică, 700 de persoane care au cumpărat bilete nu vor putea asista la concert. Acestea vor primi în schimb locuri rezervate la următorul concert, din 1 ianuarie 2023, a anunţat luni Filarmonica din Viena.
Aceste noi reglementări privind desfăşurarea evenimentelor, anunţate de guvernul austriac săptămâna trecută pentru limitarea răspândirii noii variante a coronavirusului, au intrat în vigoare luni.
Organizatorii au optat pentru reducerea numărului de spectatori pentru a le oferi ocazia iubitorilor de muzică să participe chiar dacă nu s-au vaccinat cu doza a treia, ceea ce este permis cu un public mai restrâns.
Valsurile vieneze, polcile şi marşurile dirijate de Daniel Barenboim vor fi transmise în peste 90 de ţări.
Potrivit programului anunţat de Filarmonica din Viena, cinsprezece piese fac parte din programul oficial, dintre care şase nu au mai fost niciodată interpretate în cadrul concertului de Anul Nou, pe lângă valsul „Dunărea Albastră” sau „Marşul lui Radetzky”, cu care se încheie în mod tradiţional spectacolul. În afară lucărilor clasicilor Johann, Josef şi Edward Strauss, la concertul din 1 ianuarie vor fi reprezentate şi creaţii ale compozitorilor Carl Michael Ziehrer şi Joseph Hellmesberger.