Prin intermediul acestui lanț tranzacţional, bugetul Fondului pentru Mediu a fost prejudiciat cu 54,4 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al ANAF.
În acest caz au fost sesizați procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în data de 17 noiembrie 2015, au dispus efectuarea a 59 de percheziții la sediile sociale și punctele de lucru ale unor firme, precum și la domiciliile și locuințele unor persoane fizice, situate pe raza municipiului București și a județelor Argeș, Brăila, Cluj, Constanța, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Prahova, Vâlcea, Vrancea și Tulcea.
Firmele investigate au fost implicate în procesul de reciclare, impus prin lege operatorilor economici care comercializează produse ambalate pe teritoriul României, în scopul asigurării reciclării unui procent cuprins între 55% și 60% din deșeurile provenite din amabalajele produselor introduse pe piața internă, în caz contrar aceștia fiind obligați să plătească o contribuției de 2 lei/kg ambalaj nereciclat.
În scopul sustragerii de la plata TVA și a impozitului pe profit și al disimulării reciclării a 120.952,2 tone de deșeuri de ambalaj, în circuitul fraudulos au fost folosite inclusiv firme tip "fantomă", care aveau obiecte de activitate precum "Comerț cu flori și plante" sau "Pescuit în ape dulci", le lipsea personalul sau mijloacele tehnice necesare prelucrării deșeurilor, sau tranzacționau tona de deșeuri din ambalaje cu prețuri subevaluate, de chiar 1 leu.
Prin sustragerea de la obligația legală de reciclare a deșeurilor de ambalaje preluate în sistemul de transfer de responsabilitate, grupul de firme a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 252 milioane de lei, din care peste 10.63 de milioane de lei reprezintă TVA și impozit pe profit, iar cca 242 milioane de lei reprezintă contribuția datorată Fondului pentru Mediu (2 lei x 120,9 mil. kg).