Mai exact, oamenii legii efectuează 17 percheziții domiciliare pe raza județelor Vâlcea, Argeș și Timiș.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2015 – februarie 2016 a fost constituit un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane de cetăţenie română, care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni de furt calificat pe teritoriul Italiei.
Membrii grupului infracţional au sustras prin efracţie, pe timp de noapte, din două depozite, aparţinând unor societăţi comerciale situate pe raza localităţilor Rolo şi Sona, mai multe bunuri în valoare de aproximativ 750.000 de euro.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie şi Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.